Spînu despre noile prețuri la gaz: Cei de la MoldovaGaz vor stabili noile prețuri și le va transmite celor de la ANRE

22 Sept. 2021, 21:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Sept. 2021, 21:30 // Actual //  MD Bani

În prezent se discută despre prelungirea contractului care există, și nu unul nou. Am simțit că a trebuit să avem această discuție și să avem o întâlnire în viitorul apropiat și cu dl Miller, a declarat Andrei Spînu în cadrul unei emisiuni televizate.

În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, ministrul a vorbit despre discuția telefonică, pe care a purtat-o astăzi cu președintele Consiliului de administrație al concernului rus Gazprom, Alexandr Miller.

Cu referire la prețul negociat, Spînu a menționat că acest lucru va fi lăsat la latitudinea celor de la MoldovaGaz și celor din ANRE.

„Actualul acord prelungit expiră la 30 septembrie și acum depinde de prețul negociat de către Moldovagaz. Cei de la MoldovaGaz vor stabili noile prețuri la gaze și le va transmite celor de la ANRE. ANRE va avea la dispoziție 6 luni pentru a examina noile prețuri, după care se vor expune”, a explicat Andrei Spînu.

De asemenea, oficialul de la Chișinău a ținut să precizeze că nu se va implica în procesul de negocieri între MoldovaGaz și Gazprom, cu privire la prețul la gaze, dar în același timp va avea discuții cu reprezentanții părții ruse, precum și cu cei din conducerea MoldovaGaz.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!