Spînu transformă Moldova în șantier, dar pe hârtie și fără bani: Terminal nou la aeroport, drumuri și cale ferată

14 Sept. 2023, 12:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
14 Sept. 2023, 12:35 // Actual //  bani.md

Într-o conferință de presă, ministrul Infrastructurii, Andrei Spânu a prezentat  Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+, însă deocamdată fără acoperire financiară.

Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+ cuprinde următoarele puncte cheie:

  1. Drumuri Europene de Calitate: Aproximativ 6000 de kilometri de drumuri expres, naționale și regionale vor fi modernizate pentru a oferi o calitate bună sau foarte bună. Scopul este de a îmbunătăți rețeaua de transport rutier din țară și de a facilita mobilitatea cetățenilor.
  2. Transport Feroviar și Naval European: Planul vizează creșterea vitezei trenurilor pe teritoriul Moldovei și dezvoltarea Portului de Stat de la Giurgiulești pentru a facilita transportul pe calea navigabilă.
  3. Transport Rutier Modern: Obiectivul major este să asigure confort, siguranță și punctualitate în călătoriile cetățenilor, fie că este vorba de transport intern sau internațional.
  4. Apă pentru Toți: Se dorește ca toate localitățile din țară să fie conectate la rețelele publice de distribuție a apei, asigurând astfel accesul la apă potabilă pentru toți locuitorii.
  5. Satul European: Se propune amenajarea și îngrijirea localităților pentru a le oferi un aspect european, promovând dezvoltarea comunităților rurale.

În plus, Planul Reconstrucției Infrastructurii Moldovei 5+ include și proiecte mari de importanță națională, precum:

  • Construcția autostrăzii care va lega Ungheni-Chișinău-Odesa.
  • Modernizarea aeroportului prin construirea unui nou terminal.
  • Reconstrucția Portului de Stat de la Giurgiulești.
  • Dezvoltarea unei căi ferate de înaltă viteză, cu ecartament european, care va conecta Bucureștiul de Chișinău și Chișinăul de Odessa.
  • Construcția de poduri noi peste râurile Prut și Nistru.

Întrebat ce buget este planificat și de unde vor fi luați banii, ministrul Spînu a precizat că este vorba de miliarde de euro, bani care nu sunt prevăzuți în buget și care pot fi obținuți doar în urma aderării Republicii Moldova la UE.

De exemplu, doar construcția unui terminal nou la Aeroportul Chișinăul ar costa 200 de milioane de euro, creșterea capacității Portului Giurgiulești – 40 de milioane de euro, reabilitarea celor 6000 de km de drum – 7 miliarde de euro, autostrada Ungheni-Odesa – 2,8 miliarde de euro, trecerea la ecartament europeana segmentului de cale ferată – 1 miliard de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!