Startup-ul german care vrea să lanseze un serviciu urban de taxi aerian

01 Nov. 2022, 17:27
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
01 Nov. 2022, 17:27 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Startup-ul german Volocopter vrea să lanseze un serviciu urban de taxi aerian cu drone electrice. În următorii ani, compania planifică să lanseze primele sale taxiuri aeriene în orașe precum Singapore, Roma sau Paris.

Startup-ul a fost fondat în anul 2011, în orașul german Bruchsal, de Alexander Zosel și Stephan Wolft. Printre investitorii Volocopter se numără și producătorul american de procesoare Intel, NEOM, GLy Capital Management din Hong Kong, etc.

Volocopter a strâns în total investiții în valoare de 780,6 milioane de dolari, potrivit datelor de pe CrunchBase.

Principalele vehicule electrice proiectate de Volocopter sunt eVTOL, un aparat de zbor pilotat de la bord, și VoloCity, un taxi zburător, ce va transporta pasageri, dar care va fi pilotat de la sol, din stații special amenajate.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!