Startup-ul susținut de un superstar din lumea fotbalului. A fost lansat în 2018 și propune soluții cluburilor sportive

24 Ian. 2022, 16:39
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
24 Ian. 2022, 16:39 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Fostul superstar al fotbalului Clarence Seedorf – jucător la Real Madrid şi Inter Milano şi singura persoană care a câştigat Liga Campionilor UEFA cu 3 cluburi diferite – este unul dintre susţinătorii start-up-ului Golee, care a dezvoltat o platformă de digitalizare a cluburilor de sport amator şi care va demara o campanie de strângere de fonduri cu sprijinul platformei locale de finanţare prin crowdfunding SeedBlink.

„Golee a dezvoltat o platformă software pentru digitalizarea sportului amator, oferind un sistem de management integrat şi accesibil pentru toate activităţile administrativ-financiare. Soluţia oferită de start-up-ul italian este potrivită oricărui club sportiv, fiind singurul canal digital conectat direct la întregul ecosistem sportiv. Golee a fost lansată în 2018 de către cofondatorii Tommaso Guerra şi Biancardi Felice, amândoi cu experienţă vastă în sport şi expertiză în verticală.

În prezent, echipa este formată din foşti fotbalişti şi experţi în sport şi SaaS”, conform SeedBlink. Compania ridică acum o rundă pre-Serie A, pentru a susţine extinderea de la fotbal la multi-sport şi prezenţa în mai multe pieţe europene. Viziunea echipei este de a deveni cea mai mare bază de date pentru sportul amator, oferind oportunităţi pentru noi fluxuri de venituri şi canale de scouting, astfel afirmându-şi poziţia de lider global în industria sportului non-profesional.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!