Statul cheamă diaspora acasă. ODIMM oferă bani pentru lansarea afacerilor prin programul PARE 1+!

26 Ian. 2022, 07:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
26 Ian. 2022, 07:33 // Actual //  MD Bani

Ministerul Economiei, prin intermediul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), va oferi în anul curent un suport financiar în valoare de circa 140 milioane lei mediului de afaceri. Dintre acestea, 85 milioane lei vor fi alocate direct antreprenorilor prin intermediul a 6 programe de stat existente, extinse și prin intermediul a 5 programe noi în proces de dezvoltare. Alte 15 milioane lei vor fi direcționate către majorarea fondului de garantare a creditelor.

Astfel, pentru programul „PARE 1+1”, în anul 2022, din bugetul de stat, vor alocate 30 de milioane de lei. De asemenea, în acest an va fi lansat și subprogramul „PARE 1+2”.

Programul de Atragere a Remitențelor în Economie (PARE 1+1) este un program destinat emigranților. Persoanele interesate au șansă să revină din străinătate și să inițieze o afacere. Pot reveni cu experiența acumulată pentru a investi în dezvoltarea lor, dar și a economiei.

În ultimele două luni, ODIMM a finanțat 297 proiecte investiționale în sumă totală de 61 milioane lei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!