Statul n-are nevoie de banii băncilor! Datoria de stat s-a redus cu 1,3 miliarde de lei

23 Iun. 2022, 14:59
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Iun. 2022, 14:59 // Actual //  bani.md

Datoria de stat internă a Republicii Moldova în ianuarie-mai 2022 s-a redus cu 1,3 miliarde de lei (-3,9%), ajungând la sfârșitul lunii mai la 32 miliarde de lei, arată datele Ministerului Finanțelor.

În același timp, în luna mai, comparativ cu luna precedentă, datoria de stat internă s-a comprimat cu 63,8 milioane de lei. Finanțele explică reducerea datoriei de stat interne urmare a scăderii volumului de titluri de stat emise pe piața primară.

La sfârșitul lunii mai 2022, datoria pe titluri de stat emise pe piața primară a fost de circa 17,3 miliarde de lei, mai puțin cu 1,4 miliarde de lei față de sfârșitul anului 2021 și a reprezentat 54,3% din totalul datoriei interne de stat.

Rata medie ponderată a dobânzii la VMS vândute la licitații a constituit 13,7% (pe tipuri de VMS: 91 zile – 13,3%, 182 zile – 13,5%, 364 zile – 14,16%, 2 ani – 16,72%, 3 ani – 12,88%, 5 ani – 9,67%, 7 ani – 10%), ceea ce reprezintă o creștere de 8,79 pp, în comparație cu aceeași perioadă a anului precedent. Amintim că, datoria de stat internă a Republicii Moldova a crescut cu 4 miliarde 045,8 milioane de lei (+13,8%) în 2021, totalizând 33 miliarde 281,4 milioane de lei la sfârșitul lunii decembrie 2021

Suma record a datoriei interne a Republicii Moldova a fost înregistrată la sfârșitul lunii iulie 2021, când a fost de 34,3 miliarde de lei, iar la sfârșitul lunii aprilie 2022, aceasta a fost de 32,03 miliarde de lei.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!