Statul taxează la sânge economiile moldovenilor! Impozitul pe dobânzile din depozite, mai mare de patru ori

17 Nov. 2022, 16:50
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
17 Nov. 2022, 16:50 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Ministerul Finanțelor, în politica bugetar-fiscală propune majorarea de patru ori impozitului pe venitul din dobânzile depozitelor bancare.

„Modificarea cuantumului impozitului pe venit reținut la sursa de plată din dobânzile achitate în folosul persoanelor fizice rezidente de către bănci, asociaţii de economii şi împrumut, precum şi emitenţii de valori mobiliare corporative prin majorarea cotei impozitului pe venit de la 3% la 12%. Măsura urmărește unificarea cotei impozitului pe venit pentru dobânzile achitate atât de către bănci, asociații de economii și împrumut  precum și emitenții de valori mobilare corporative pentru a asigura un regim de impozitare just și echitabil”, se arată în document.

Măsura propusă urmează să producă efecte din 01 iulie 2023 și va aduce suplimentar la buget 233,5 mil. de lei.

Impozitarea dobânzilor depozitelor bancare a început să fie aplicată din anul 2021, deși prevederea a existat din anul 2006, implementarea ei a fost amânată de la un an la altul.

În mai multe țări din Europa dobânda de la depozite se impozitează de mult, însă și dobânzile sunt foarte mici aplicate la economiile populației.

În România, de exemplu, impozitele dobânzii de la depozitele bancare acționează încă din anul 2007. În prezent, mărimea acestuia este de 10%, iar până în anul 2018, rata impozitului a constituit 16%.

Ultimele datele ale Băncii Naționale a Moldovei arată ca soldul depozitelor în moneda națională s-a majorat cu 373,6 milioane lei comparativ cu luna precedentă și a constituit 50,4 miliarde de lei, reprezentând o pondere de 59,7 la sută din soldul total al depozitelor. Totodată, soldul depozitelor în valută (recalculat în lei) s-a micșorat cu 192 milioane lei, până la nivelul de 34 miliarde de lei, având o pondere de 40,3 la sută.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!