Ștefan Gligor, declarație tranșantă despre licitația de la Aeroport: O chestie care devine suicidală pentru guvernare

11 Sept. 2024, 10:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Sept. 2024, 10:22 // Actual //  bani.md

Licitația spațiilor comerciale de la aeroport a devenit o parodie, o chestiune nocivă, care devine suicidală pentru actuala guvernare, consideră liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, În opinia politicianului, nu e mare știință să dai în chirie niște spații și să le administrezi, iar la mijloc ar fi vorba despre un interes ascuns.

„Este un subiect toxic, care generează dezbateri despre eventuale scheme de corupție, alimentează reputația și discuțiile în jurul lui Andrei Spînu ca ministru al Infrastructurii. Este o chestie nocivă, care devine suicidală pentru actuala guvernare. Această licitație trebuie anulată. Nu e mare știință să dai în chirie niște spații și să le administrezi.

Tot mai mult ne face să bănuim de această încăpățânare de a da aceste spații în chirie că există un interes ascuns și că cele mai interesante active din componența întreprinderii respective se doresc a fi detașate și date cuiva pe mâna a treia, în loc statul să beneficieze de aceste venituri. În această situație, această licitație trebuia demult să fie anulată și să implementeze o reorganizare a modului în care este organizat aeroportul”, a declarat Ștefan Gligor, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la Realitatea TV.

Gligor a mai punctat că, după revenirea aeroportului în gestiunea statului, se atestă o înrăutățire a activității gării aeriene.

„Din momentul în care s-a preluat aeroportul de la Șor, noi vedem, de fapt, o înrăutățire a activității acestei instituții. Avem sute și mii de plângeri de la cetățeni care sunt nevoiți să stea afară în soare și în ploaie, pentru că în premieră, ca și cum pentru securitatea lor, acești oameni sunt ținuți afară. Aceste lucruri nu dau bine. Și este vorba despre zeci de mii de cetățeni care beneficiază de serviciile aeroportului.

Chiar și din punct de vedere cinic, politic, electoral, dacă vreți, e o chestie absolut dubioasă. Eu nu înțeleg de ce guvernarea face acest lucru. Este o antireclamă activă. O campanie electorală anti-PAS extrem de activă și insistentă – acest exemplu de administrare a aeroportului și a acestei licitații, care a devenit o parodie”, a mai spus liderul Partidului Schimbării.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!