SUA amenință că vor sancționa statele care livrează armament Rusiei

16 Oct. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Oct. 2022, 05:30 // Actual //  bani.md

Statele Unite au avertizat vineri că pot impune sancţiuni ţărilor, companiilor şi persoanelor care livrează Rusiei muniţii sau care sprijină complexul militar-industrial rusesc, măsură prin care Washingtonul încearcă să crească presiunea asupra Rusiei în contextul războiului din Ucraina, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Secretarul adjunct al Trezoreriei americane, Wally Adeyemo, a spus la o reuniune cu oficiali din 32 de ţări, dedicată sancţiunilor împotriva Rusiei, că instituţia sa va emite în cursul zilei de vineri orientări care să arate clar că Washingtonul doreşte şi poate să impună o asemenea măsură.

Potrivit unei prezentări aduse la această reuniune de un director-adjunct în serviciile secrete americane, Morgan Muir, în războiul contra Ucrainei armata rusă “consumă muniţii într-un ritm nesustenabil”, astfel că Rusia a apelat la ţări precum Iran sau Coreea de Nord pentru provizii şi echipamente militare, inclusiv drone, rachete şi muniţii pentru artilerie.

De asemenea, mai susţine aceeaşi prezentare, sancţiunile deja impuse Moscovei i-ar fi afectat deja acesteia producţia de echipamente militare ce necesită semiconductori sau alte componente din import, iar criza severă de rulmenţi i-ar fi dat peste cap producţia de tancuri, submarine, avioane şi alte sisteme militare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!