Sultanul Erdogan se rupe de Vladimir Putin. Mesajul tranșant pe care i l-a transmis: „Poziția noastră nu s-a modificat”

25 Sept. 2022, 10:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Sept. 2022, 10:37 // Actual //  bani.md

Turcia se detașează din ce în ce mai mult de Rusia și de Vladimir Putin. Purtătorul de cuvânt al președintelui turc Recep Tayyp Erdogan a declarat că țara sa nu va recunoaște rezultatele referendumurilor false pentru anexarea unor regiuni din Ucraina la Rusia. Potrivit oficialului de la Istanbul, Turcia se pronunță pentru păstrarea suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei.

Recep Tayyp Erdogan se detașează din ce în ce mai mult de Vladimir Putin. Turcia a transmis, prin purtătorul de cuvânt al președinției, că nu va recunoaște rezultatele referendumurilor de anexare a Luhansk, Doneţk, Zaporojie și Herson la Federația Rusă. Precizările au fost făcute de purtătorul de cuvânt al lui Erdogan, Ibrahim Kalin, într-o intervenție pe postul de televiziune NTV.

„Nu recunoaștem inițiativa referendumurilor unilaterale organizate în Ucraina. Poziția noastră nu s-a modificat din 2014, atunci când nu am recunoscut rezultatele referendumului din Crimeea. Recunoaștem suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei”, a spus Kalin.

Potrivit spuselor sale, conflictul din Ucraina s-ar putea întinde pe o perioadă lungă de timp în contextul mobilizării parțiale anunțată de Rusia. Într-un discurs ținut miercuri, ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu anunța vor fi încorporați 300.000 de rezerviști. Oficialul de la Moscova a afirmat că recruții vor fi folosiți pentru apărarea granițelor Rusiei, iar nu „operațiunea militară specială” din Ucraina.

Referendum pentru alipierea la Rusia

Declarațiile vin în condițiile în care reprezentanții ocupanților ruși din Luhansk, Doneţk, Zaporojie și Herson au anunțat că vor organiza referendumuri pentru alipirea la Federația Rusă. Votul se dă în aceste zile, până pe 27 septembrie, iar rezultatele la referendum se așteaptă să fie falsificate în favoarea anexării.

De altfel, Rusia nici măcar nu mai încearcă să mimeze obiectivitatea referendumurilor. Rezultatele sunt deja cunoscute, motiv pentru care Duma ce Stat, camera inferioară a parlamentului rus, a programat pentru joi, 29 septembrie, proiectele de lege privind alipirea la Rusia a celor patru provincii ucrainene parţial ocupate de trupele ruse. Aceste referendumuri și legile adoptate ar urma să reprezinte, în viziunea Moscovei baza legală a anexării.

O contraofensivă a armatei ucrainene care a eliberat mii de kilometri pătraţi, mai ales în provincia nord-estică Harkov, a grăbit decizia Rusiei de a organiza aceste aşa-zise referendumuri.

Chiar dacă nici o ţară nu va recunoaşte o asemenea schimbare a graniţelor, în ochii Kremlinului un atac ucrainean asupra lor ar echivala cu un atac asupra Rusiei. În acest context, noii recruți vor fi aruncați în luptă pe frontul din Ucraina, sub pretextul invocat de Șoigu, de a apăra noile granițe ale Rusiei

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!