Superfructul care aduce profituri uriașe, plantat de Bolea

25 Apr. 2024, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Apr. 2024, 18:00 // Actual //  bani.md

În anul 2023, Cricova a început pregătirile pentru plantarea a 672,4 hectare de teren transferate în gestiune de către Ministerul Agriculturii împreună cu Agenția Proprietății Publice.

În prezent, din totalul de terenuri atribuite Combinatului de Vinuri “Cricova” S.A. 400 ha sunt deja prelucrarate, o parte din acestea fiind destinate tehnologiilor organice și sustenabile. Vinificatorii de la Cricova au hotărât să planteze soiuri internaționale precum Chardonnay, Glera, Pinot Noir, și autohtone – Fetească Albă și Viorica.

„Începem să plantăm primele 55 de hectare cu soiuri selecte, potrivite pentru vinuri spumante. În următorii 5-6 ani, planificăm să cultivăm 670 de hectare. Suntem recunoscători ministerului pentru sprijinul și subvențiile acordate, precum și pentru consolidarea suprafețelor de viță de vie. Aceste măsuri ne vor permite să îmbunătățim calitatea vinurilor noastre”, a declarat directorul general Cricova, Sorin Maslo.

Vicepremierul Vladimir Bolea a participat la campania de plantare a circa 50 ha de viță de vie, în cadrul unui proiect dezvoltat de Combinatul de vinuri Cricova.

Potrivit ultimului raport financiar, cifra de afaceri a companiei statului, Cricova a constituit 360 milioane de lei, cu 64,8 milioane de lei mai mare în anul 2022 față de anul precedent. Profitul s-a cifrat la 11 milioane de lei, comparativ cu 9,2 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!