SWIFT out și petrolul sub prețul pieței. Rusia, strânsă cu ușa de UE

18 Iul. 2025, 11:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
18 Iul. 2025, 11:48 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Uniunea Europeană se pregătește să adopte al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Federației Ruse, potrivit Bloomberg. Printre cele mai dure măsuri propuse se numără deconectarea a circa 20 de bănci rusești suplimentare de la sistemul internațional SWIFT, precum și un embargo complet asupra tranzacțiilor financiare cu aceste instituții.

Pachetul include și interdicții asupra gazoductelor Nord Stream, pentru a preveni reactivarea acestora în viitor, precum și sancțiuni asupra petrolului rusesc rafinat în țări terțe. Plafonul de preț pentru petrolul rusesc va deveni unul dinamic: va fi setat cu 15 dolari sub prețul pieței, înlocuind actualul prag fix de 60 de dolari pe baril.

Totodată, UE vizează flota „fantomă” de petroliere folosită de Rusia pentru a evita sancțiunile. Peste 400 de nave vor fi vizate după adăugarea a câtorva zeci de noi unități, iar mai multe companii și comercianți implicați în acest circuit vor intra sub regim restrictiv.

Sancțiunile vor extinde și lista produselor interzise la export, în special cele utilizate în industria militară rusă. În plus, vor fi impuse măsuri punitive unor entități din China și alte state considerate a sprijini eforturile Moscovei de a eluda restricțiile internaționale.

Al 18-lea pachet marchează o nouă escaladare a presiunii economice europene asupra Rusiei, într-un moment în care Bruxelles-ul urmărește cu prioritate închiderea breșelor din actualul regim de sancțiuni. Decizia finală urmează să fie aprobată în curând de statele membre ale Uniunii.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!