Tactica pământului pârjolit! Rusia ameninţă că nu va mai face diferenţă dintre civili şi militari la Severodonețk

18 Iun. 2022, 12:08
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iun. 2022, 12:08 // Actual //  bani.md

Rusia pare să-şi fi reînnoit în ultimele 48 de ore eforturile în a avansa spre Severodoneţk şi ameninţă că nu va mai face nicio distincţie între militarii şi civilii  ucraineni care nu se vor retrage din oraş, raportează sâmbătă Ministerul Apărării britanic, informează Reuters.

Obiectivul forţelor ruse este de a pătrunde mai adânc în regiunea Doneţk şi de strânge laţul în jurul oraşului Severodoneţk dinspre nord, a precizat ministerul britanic pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Dacă civilii ucraineni blocaţi în acest oraş nu vor accepta oferta de a părăsi localitatea printr-un coridor umanitar, forţele ruse ar putea găsi în aceasta o justificare pentru a nu face distincţie între aceşti civili şi orice ţintă militară ucraineană din zonă, a mai subliniat ministerul, preluat de Agerpres.

Armata rusă încearcă de săptămâni să cucerească Severodoneţk, oraş industrial din regiunea Lugansk, important pentru a putea controla întregul bazin minier Donbas. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a apreciat săptămâna trecută că bătălia de la Severodoneţk este una foarte dură şi va determina soarta regiunii Donbas din estul Ucrainei.

Conform guvernatorului regiunii Lugansk, Serghei Haidai, aproximativ 10.000 de civili sunt în continuare prezenţi în oraşul Severodoneţk.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!