Taifunul scumpirilor s-a temperat! Guvernatorul Armașu: Am revenit în intervalul de variație de 6,3%

14 Nov. 2023, 11:16
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
14 Nov. 2023, 11:16 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Octavian Armașu, a prezentat astăzi Raportul asupra inflației cu numărul 4, în care a evidențiat că în luna octombrie inflația a revenit în intervalul de variație țintit de BNM, atingând valoarea de 6.3%.

Conform raportului, inflația a înregistrat o scădere continuă pe tot parcursul anului curent, influențată de mai mulți factori. Printre aceștia se numără deciziile de politică monetară anterioare, cererea internă modestă, aprecierea ratei de schimb, precum și diminuarea tarifelor la energia electrică și gazul natural.

Guvernatorul Armașu a subliniat că Banca Națională va continua să promoveze o politică monetară stimulativă, având ca obiectiv încurajarea cererii interne. Totodată, BNM își propune să mențină inflația pe termen mediu în limita intervalului de variație a țintei, care este de 5%.

“Suntem încântați să vedem că inflația a revenit în intervalul de variație țintit de Banca Națională. Această tendință pozitivă este rezultatul unui set coerent de măsuri și politici pe care le-am implementat pentru a gestiona stabilitatea economică”, a declarat Octavian Armașu în cadrul prezentării raportului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!