Talibanii își caută aliați: China este o țară mare, cred că poate juca un rol important în reconstrucția Afganistanului

20 Aug. 2021, 17:16
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Aug. 2021, 17:16 // Actual //  MD Bani

După ce au preluat puterea în Afganistan, talibanii își caută aliați. Astfel, potrivit purtătorului de cuvânt al regimului taliban, Suhail Shaheen, China a jucat un rol constructiv în ceea ce privește menținerea păcii și a reconcilierii în Afganistan și este încurajată să participe la procesul de reconstrucție a țării.

Weekendul trecut, insurgenții talibani au preluat puterea și controlul Afganistanului, forțând mii de civili și aliați militari afgani să fugă pentru a-și salva viața. Afganii se tem de o eventuală revenire la interpretarea severă a legii islamice instituite în timpul guvernării talibane, care a durat 20 de ani.

În relațiile cu talibanii, China aflată acum în plină ascensiune ar putea beneficia de posibilitatea de a profita de faptul că, spre deosebire de Rusia și SUA, nu a luptat niciodată în Afganistan, scrie Aleph News.

„China este o țară mare, cu o economie și o capacitate uriașă – cred că poate juca un rol foarte important în reconstrucția și reabilitarea Afganistanului”, a spus Shaheen într-un interviu pentru postul de televiziune CGTN, joi seara.

Luna trecută, în timpul unei întrevederi cu o facțiune de talibani în orașul portuar Tianjin din nordul Chinei, actualul ministru chinez de externe Wang Yi și-a împărtășit convingerea că Afganistanul ar putea urma o poziție islamistă temperată.

China se teme de mult timp că teritoriile controlate de talibani ar putea fi utilizate pentru a le oferi adăpost militanților separatiști din provincia sa vestică Xinjiang, evocând astfel fanatismul islamic drept o forță destabilizatoare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!