Tariful la gaz scade la 11,80 de lei pentru un metru cub pentru 20 de mii de consumatori

10 Aug. 2023, 10:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Aug. 2023, 10:34 // Actual //  bani.md

Tariful la gaz pentru consumatorii Rotalin Gaz urmează să se reducă la 11,80 de lei pentru metrul cub cu TVA inclus, potrivit unui proiect de deciziei al ANRE care urmează să fie aprobat în una din ședințe viitoare.

Pentru consumatorii rețelelor de medie presiune metrul cub va costa 9,30 de lei, iar pentru cei înaltă presiune – 8,54 de lei metru cub.

ANRE își argumentează decizia prin faptul că din ianuarie până în iunie, veniturile companiei s-au ridicat la 164,2 milioane de lei. Totodată, aceasta a primit profituri în exces în valoare de 43,9 milioane de lei, ceea ce a făcut posibilă ajustarea tarifului.

Compania deserveste circa 20 de mii de consumatori din regiunile Hâncesti, Straseni, Ialoveni, Causeni si Stefan-Vodă.

Anterior, Rotalin Gaz a furnizat metan consumatorilor la tarife aprobate pentru Moldovagaz, dar apoi a primit statutul de companie obligată să presteze servicii publice de furnizare a gazelor.

Triful la gaz pentru consumatorii casnici Moldovagaz este de 18,07 lei (inclusiv TVA).

Potrivit raportului companiei, aceasta a contabilizat o pierdere de 47 de milioane de lei în 2022 față de 10 milioane în anul 2021. Încasările din vânzări au constituit 242,1 milioane de lei.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!