Tensiune printre marii evazioniști și politicienii culiocari! Spaima corupților din UE în vizită la Maia Sandu

10 Iul. 2022, 14:29
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
10 Iul. 2022, 14:29 // Actual //  bani.md

Șefa Parchetului European, Laura Codruța Kovesi vine într-o vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 11-14 iulie, potrivit informațiilor Delegației Uniunii Europene de la Chișinău.

Kovesi va avea mai multe întrevederi cu reprezentanți ai guvernării, dar și cu președintele Maia Sandu.

În ianuarie 2021, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit la Bruxelles cu procurorul-șef a Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. Maia Sandu spunea atunci că vrea să colaboreze cu instituția europeană pentru a impulsiona reformele din sistemul justiției în Republica Moldova.

Printr-un acord comun din 16 octombrie 2019, Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au numit-o pe Laura Codruţa Kovesi drept prima şefă a Parchetului European. Totodată, Consiliul Uniunii Europene, prin decizia din 27 iulie 2020, i-a numit pe primii procurori europeni ai Parchetului European.

Laura Codruţa Kovesi a ocupat funcția de procuroră-șefă a Direcției Naționale Anticorupție (DNA) din România din 2013 până în 9 iulie 2018. Înainte de această funcție, Kovesi a fost procuroră la Sibiu și procuroră generală a României. La data numirii, în 2006, Kovesi a fost prima femeie și cel mai tânăr procuror general din istoria României. Ea este, de asemenea, după decembrie 1989, singurul procuror general care și-a dus mandatul până la capăt.

Autorităile au declarat război corupților. Iar în data de 10 iulie la Procuratura Anticorupție a fost numită Veronica Drăgălin.

După înaintare, deputata PAS, Olesea Stamate și-a exprimat speranța că Drăgălin va face ordine la Procuratura Anticorupție și va avansa pe investigarea dosarelor de rezonanță, inclusiv prin colaborarea cu oficiul procurorului european și cu procuraturilor din alte state, și să elibereze această instituție de procurorii compromiși, care încă mai sunt acolo, și care nu vor mai rezista mult odată ce regulile de joc se vor schimba.

Veronica Dragalin este reprezentantă a diasporei, jurist de profesie, în prezent, procuror adjunct al Statelor Unite.

Potrivit CV-ului, aceasta deține o vastă experiență în investigații internaționale, inclusiv pentru încălcarea legii privind corupția în străinătate (FCPA), solicitări conform tratatuluide asistență judiciară reciprocă (MLAT), și solicitări de la Interpol, precum și experiență în instanțe de judecată cu juriu și cu judecător, și procese de apel, inclusiv informare și argumentare orală înaintea Curții de Apel a Circuitului Nouă.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!