Tentația Estului! Remitențele din Rusia s-au majorat cu peste 60%

01 Oct. 2022, 11:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
01 Oct. 2022, 11:10 // Actual //  bani.md

Remiterile personale primite de rezidenții Republicii Moldova, în trimestrul II 2022, nu s-au modificat esențial (-1,0 la sută) comparativ cu perioada similară a anului precedent și au constituit 516,12 mil. USD, ceea ce reprezintă 15,1 la sută raportat la PIB.

Scăderea intrărilor de remiteri a fost determinată de micșorarea celor din alte țări – cu 17,7 la sută și din țările UE-27 – cu 6,8 la sută. În același timp, remiterile din țările CSI au crescut cu 60,7 la sută față de trimestrul II 2021.

Remiterile personale către nerezidenți (debit) au constituit 145,12 mil. USD, în creștere cu 41,6 la sută, fiind îndreptate, în principal, spre țările UE-27 (60,5 la sută din total).

Republica Moldova se situează în top-20 cele mai dependente de remitenţe state din lume. Or, 25% din veniturile totale ale gospodăriilor de la ţară revin remitenţelor.

Rolul remitenţelor în toată lumea, nu doar în Moldova, este de a finanţa consumul. Faptul că aceste remitenţe nu au contribuit în mod direct la creşterea investiţiilor, este o situaţie absolut normală pentru că factorii principali care au determinat emigrarea şi, respectiv, creşterea remitenţelor au fost de ordin social-economic, adică din cauza sărăciei, cei care au plecat nu au reuşit din surse interne să acopere acest consum. Respectiv, remitenţele în mod logic vin să compenseze această insuficienţă de venituri la nivel local.

Potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație, peste 237 mii de familii din Republica Moldova primesc bani de la rudele aflate la muncă peste hotare, iar aproape jumătate din acestea depind în totalitate de remitențe.

În prezent, estimativ, peste hotarele Republicii Moldova se află circa 1 milion de cetățeni.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!