TikTok a depăşit 3 miliarde de instalări. Doar alte patru aplicații au mai depășit acest prag

18 Iul. 2021, 08:34
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
18 Iul. 2021, 08:34 // Au Bani //  MD Bani

Aplicaţia chineză TikTok devine prima şi singura aplicaţie care nu este deţinută de Facebook şi are peste 3 miliarde de instalări.

Cele două versiuni de TikTok, pentru Android şi iOS, au ajuns să numere, împreună, peste 3 miliarde de download-uri, conform datelor furnizate de Sensor Tower. Numărătoarea include ambele versiuni ale aplicaţiei, Duoyin, versiunea pentru China, şi TikTok, versiunea pentru restul lumii.

Cu 383 de milioane de utilizatori care au instalat-o pentru prima oară, TikTok a fost aplicaţia (exceptând jocurile) cu cele mai multe download-uri şi cele mai mari venituri din prima jumătate a acestui an.

Conform estimărilor Sensor Tower, TikTok a atras 919,2 milioane de dolari de la utilizatorii săi în prima parte a acestui an.

În ciuda faptului că numărul de download-uri este mai mic cu 38% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, din cauza interzicerii aplicaţiei în India, TikTok a reuşit să-şi crească veniturile cu 73% în ultimul an.

Cea mai mare creştere anuală a veniturilor de până acum a adus-o pentru TikTok al doilea trimestru al acestui an. Cu venituri de 534,6 milioane de dolari, creşterea faţă de al doilea trimestru al anului trecut este de 39%.

Cu peste 3 miliarde de download-uri, TikTok este prima aplicaţie care nu este deţinută de Facebook şi depăşeşte acest prag. Doar Facebook, Instagram, Facebook Messenger şi WhatsApp au mai bătut acest record.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!