Trei, reținuți în dosarul fostei Direcții misiuni speciale a MAI. Sunt învinuiți și de „delapidarea averii statului”

05 Iul. 2021, 11:55
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2021, 11:55 // Actual //  MD Bani
Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale de comun cu Serviciul de Informații și Securitate au descins, în această dimineață, cu percheziții la domiciliile, în birourile de serviciu și automobilele mai multor persoane.
Acțiunile procesuale vizează activitatea angajaților fostei Direcții nr.5 din cadrul INI al IGP al MAI, acțiunile cărora sunt cercetate prin prisma a cinci componențe de infracțiuni: „abuz de serviciu”, „delapidarea averii statului”, „trecerea ilegală a frontierei de stat”, „divulgarea secretului de stat” și ”fals în acte publice”.
În rezultatul acțiunilor de urmărire penală, acum câteva minute au fost reținute 3 persoane: șeful Inspectoratului de Politie al mun.Bălți, un inspector din cadrul Poliției de Frontieră și președintele Asociației FEA.
Urmărirea penală este în plină desfășurare iar Procuratura va reveni cu detalii pe parcurs.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!