Trolling politic pe Facebook! Sturza îi bate obrazul lui Alaiba: Să nu credeți că mă supăr pe cei care scuipă anonim

06 Ian. 2023, 11:35
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
06 Ian. 2023, 11:35 // Actual //  bani.md

Stimați prieteni de la un partid politic, belicosi în anonimatul perfect (și ministerul cu pricina tot), voi înainte ca să mă trolliți pe mine prin toate cotloanele internetului, recitiți atent ceea ce am scris, inclusiv acest pasaj: „Întrebarea este – cum rupem cercul vicios? Poate mai ascultăm de cel care ne-a „făcut”, unicul care a avut și mai are valoare politică?”, scrie fostul premier Ion Sturza pe pagina sa de Facebook după ce ieri i-a reproșat ministrului Economiei, Dumitru Alaiba că nu face mai nimic la minister și că postează doar fotografii pe Facebook.

Fostul premier sugerează că în cazul în care nu se va asculta de (Maia Sandu n.r), curând, foarte curând ne vom întâlni în „câmpul muncii” – la fabrici și uzine, furnale și ogoare. Un fel de „finita la commedia”, fără cafea și șampanie dimineața. Să nu credeți că mă supăr pe cei care scuipă anonim (cică!) de după gard și mă trag de șireturi.

„Eu am șireturi groase. De mountaineer. Voi fi fiind eu „boșorog bătrân”, dar încă mai pot alerga 30-40 de km pe munte dintr-o răsuflare. Slabo? Un pic de vânt peste cap nu v-ar strica, zău. Și asta cu „ce ai făcut și tu în viața ta” nu prea ține. Să ajungeți și voi în momentul vieții când fiecare zi trăită este un bonus pentru trecut și atunci vom discuta”, mai spune Sturza.

Fostul premier afirmă că faca parte din generația de oameni care nu au fost prea tare alintați. Spărgeam dimineața gheața din căldarea cu apă din tindă, mă spălam și – hai la treabă. Măturat, spălat, animalele adăpate, balega rânită. Știu, unora li-i „fuuu”. Azi, da, un răsfățat al sorții, cu „mercedes și casă la oraș”. Dar până aici…„Muncă, măi băieți și fete, muncă”, conchide omul de afaceri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!