Trump joacă tare! Taxe de 100% pentru BRICS dacă renunță la dolar

31 Ian. 2025, 12:34
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
31 Ian. 2025, 12:34 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Președintele american Donald Trump a avertizat joi statele membre BRICS că orice încercare de înlocuire a dolarului american cu o altă monedă va atrage taxe de 100% asupra produselor lor, repetând o amenințare făcută la scurt timp după câștigarea alegerilor prezidențiale din noiembrie, scrie Reuters.

„Vom cere țărilor din BRICS să se angajeze să nu creeze o nouă monedă BRICS și să nu susțină nicio altă monedă pentru a înlocui puternicul dolar american, altfel vor înfrunta taxe de 100%”, a spus Trump într-o postare pe Truth Social, aproape identică cu cea făcută pe 30 noiembrie. La acea vreme, Rusia afirmase că orice încercare a SUA de a obliga alte țări să folosească dolarul va avea efecte contrare.

BRICS include Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud, alături de câteva alte state care s-au alăturat recent grupului. Deși nu există o monedă comună, discuțiile pe acest subiect au câștigat teren în urma sancțiunilor impuse Rusiei din cauza războiului din Ucraina.

„Nu există nicio șansă ca BRICS să înlocuiască dolarul în comerțul internațional sau oriunde altundeva, iar orice țară care încearcă acest lucru trebuie să spună ‘bun rămas’ Americii și să se pregătească pentru taxe”, a mai adăugat Trump.

În paralel, Trump își pregătește decizia de a impune taxe de 25% asupra țărilor parteneri comerciale din America de Nord, Canada și Mexic, începând cu 1 februarie, ca parte a eforturilor sale de a combate traficul de droguri și migrarea ilegală spre SUA.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!