Trump vrea să candideze din nou la prezidențiale în 2024: Doar doctorul mă poate opri

27 Sept. 2021, 12:14
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Sept. 2021, 12:14 // Actual //  MD Bani

Donald Trump, în vârstă de 75 de ani, fostul președinte al SUA a afirmat că este determinat să se întoarcă la Casa Albă și vrea să candideze la prezidențialele din 2024. Despre aceasta a anunțat în ultimul său interviu.

„Numai diagnosticul unui medic” poate opri candidatura lui Donald Trump, al 45-lea preşedinte al Americii, pentru alegerile prezidenţiale din 2024. Asta a afirmat fostul preşedinte american la emisiunea „The Water Cooler” de la Real America’s Voice.

De asemenea, în cadrul interviului, fostul președinte a atins numeroase puncte, de la presupusa fraudă electorală din Georgia la viitoarele audieri ale Congresului cu privire la asaltul din 6 ianuarie, de la haosul imigranţilor la scutul antirachetă al Israelului.

Donald Trump, acum în vârstă de 75 de ani, a fost cel mai vârstnic preşedinte în funcţie la Casa Albă, înainte ca Joe Biden, care are 78 de ani, să fie ales.

Trump a relansat acuzațiile de fraudă la alegerile prezidențiale, fără a produce şi probe: „Am câștigat în Alabama cu un rezultat record, am câștigat în Florida. Şi ce s-a întâmplat în Georgia? Am câștigat în Ohio şi Iowa cu o avalanșă de voturi, iar în Georgia nu?”.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!