Ucraina a cheltuit peste 11 miliarde USD pentru războiul lui Putin

23 Aug. 2022, 20:22
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
23 Aug. 2022, 20:22 // Actual //  bani.md

Ucraina a cheltuit 420 de miliarde de grivne (11,4 miliarde USD) pentru război, a declarat prim-ministrul, Denis Șmîgali

Prim-ministrul ucrainean Denis Șmîgali a declarat, marți, la o ședință de guvern, că de la începutul invaziei Rusiei, Ucraina a cheltuit peste 420 de miliarde de grivne (aproximativ 11,4 miliarde de dolari) pentru apărare și securitate.

În același timp, cheltuielile bugetare totale începând cu 24 februarie s-au ridicat, potrivit lui Șmîgali, la aproximativ un trilion de grivne – adică cheltuielile militare au reprezentat mai mult de 40% din cheltuielile bugetare ucrainene.

Aproape 70% din cheltuielile militare, 288 miliarde grivne, potrivit lui Șmîgali, au mers la achitarea salariilor armatei, 135 miliarde grivne – pentru a cumpăra și repara echipamente militare.

Aliații oferă Ucrainei mult mai mult decât ar putea gestiona singură, afirmă lui Șmîgali. Țara a primit deja ajutor de 14 miliarde de dolari și se așteaptă să primească încă 12-16 miliarde de dolari până la sfârșitul anului.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!