Ucraina a început să producă obuze de artilerie împreună cu o țară NATO din Europa Centrală

16 Feb. 2023, 09:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
16 Feb. 2023, 09:46 // Actual //  MD Bani

Compania ucraineană producătoare de armament Ukroboronprom a anunţat miercuri că a demarat producţia în comun de obuze de artilerie împreună cu o ţară europeană care este membră NATO, adăugând că intenţionează să producă şi alte tipuri armament şi echipamente militare împreună cu aliaţii, transmite Reuters.

Ukroboronprom nu a dezvăluit despre ce ţară membră NATO este vorba dar a precizat că a început să producă obuze pentru sistemele de mortier calibrul 120 de milimetri, un tip muniţie care este foarte cerut în Ucraina în contextul invaziei ruseşti.

„Acest obuz este primul produs din cooperarea noastră cu o ţară membră a NATO. Nu se va termina cu obuze, în curând vă vom arăta şi alte produse realizate împreună cu ţările partenere”, a declarat purtătoarea de cuvânt de la Ukroboronprom, Natalia Sad.

Aceasta nu a dezvăluit identitatea ţării NATO cu care colaborează Ukroboronprom, din motive de securitate, dar a confirmat că este vorba de o ţară din Europa Centrală.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!