Ucraina a semnat un acord cu SUA pentru aprovizionarea cu gaze

15 Sept. 2022, 05:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
15 Sept. 2022, 05:36 // Actual //  bani.md

Ucraina a încheiat un acord cu Statele Unite ale Americii pentru aprovizionarea cu două miliarde de metri cubi de gaze naturale între octombrie 2022 şi martie 2023.

„Vedem acum o trecere cu succes a sezonului de iarnă. Vedem rezerve suficiente”, a spus premierul ucrainean Denys Shmyhal, citat de agenţia de ştiri Interfax.

El a declarat că rezervele de gaze naturale ale Ucrainei pentru iarnă au fost estimate la 15 miliarde de metri cubi în urma acordului cu Statele Unite.

Ucraina a fost o rută pentru livrările de gaze ruseşti în Europa, printr-o serie de conducte din epoca sovietică.

Conductele care traversează Ucraina au rămas deschise în ciuda invaziei, dar livrările au scăzut foarte mult.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!