UE susține agricultorii autohtoni în producerea materialului semincer certificat ecologic. „De la sămânță la raft”

07 Dec. 2021, 14:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Dec. 2021, 14:35 // Actual //  MD Bani

În Republica Moldova a fost lansat, luni, 6 decembrie curent, proiectul agricol „EcoSeeds LuMo – De la sămânță la raft” ce are ca scop susținerea agricultorilor autohtoni în producerea materialului semincer certificat ecologic. Astfel, un grup de agricultori din Republica Moldova va beneficia de instruiri și schimb de experiență în domeniul producerii materialului semincer certificat ecologic.

Proiectul a fost lansat cu susținerea Uniunii Europene. „EcoSeeds LuMo – De la sămânță la raft” este dezvoltat între Institutul de Biologie și Agricultură din Luxemburg și Institutul Ştiinţifico-Practic de Horticultură şi Tehnologii Alimentare Moldova, în cadrul programului EU4 Business.

„Ne dorim ca prin intermediul proiectului „De la sămânță la raft”, producătorii agricoli să realizeze vizite, cercetări, schimburi de experiență și să identifice alternative privind aplicarea unor tehnici mai sustenabile pentru obținerea calității materialului semincer”, a subliniat ministrul Viorel GHERCIU.

Activitățile proiectului vor fi desfășurate până în luna februarie 2022 și sunt focusate pe dezvoltarea plantelor din familia Solanaceelor, în special a cartofului. La fel, proiectul prevede organizarea seminarelor cu participarea unor echipe de experți internaționali și de agricultori din țara noastră, pentru a prelua experiența de cultivare, distribuție, logistică și de marketing a fermierilor din Luxemburg, precum și de a identifica tehnici de adaptare a culturilor la secetă, se arată într-un comunicat al Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.

În Republica Moldova, bazele cadrului legislativ – normativ au fost puse odată cu adoptarea Legii nr. 115 din 09.06.2005 cu privire la producția agroalimentară ecologică, urmată de un şir de acte normative. Ulterior, odată cu aprobarea Legii 115 în țara noastră, a fost introdus controlul privat al agriculturii ecologice, astfel, producția agroalimentară ecologică este certificată de un organism de inspecție și certificare acreditat în sistemul EN 17065 şi recunoscut de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!