UE vrea să reformeze piața de electricitate. Ce rol joacă energia regenerabilă

02 Ian. 2023, 11:29
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
02 Ian. 2023, 11:29 // Actual //  MD Bani

Comisia Europeană intenţionează să reformeze piaţa de electricitate a blocului comunitar pentru a da prioritate energiei electrice produsă din surse regenerabile, a declarat comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, în pofida avertismentelor venite din industrie că reformele ar putea afecta investiţiile în parcurile eoliene şi fotovoltaice.

Într-un interviu acordat Financial Times (FT), Kadri Simson a dezvăluit că Executivul comunitar este „supus unor intense presiuni politice” pentru a revizui piaţa de electricitate şi a diminua facturile plătite de consumatori, într-un moment în care UE se confruntă cu cea mai gravă criză energetică din ultimele decenii.

„Lucrăm în circumstanţe extraordinare pentru a livra reforme mai rapid decât o face de obicei Comisia”, a pus Kadri Simson. Oficialul a adăugat că Executivul comunitar analizează modalităţile prin care să poată oferi consumatorilor „beneficiile unei ponderi mai mari a regenerabilelor”. „De asemenea, avem nevoie de centrale pe gaze, dar nu vrem să punem la punct un sistem în care acestea vor funcţiona non-stop”, a explicat Kadri Simson.

Potrivit unui proiect de lucru privind posibilele reforme, consultat de Financial Times, Comisia sugerează că energia din sursele regenerabile ar trebui să reflecte mai adecvat „costurile reale de producţie”, având în vedere că după ce infrastructura este construită, sursa de energie pentru un parc de eoliene sau unul fotovoltaic este practic gratuită.

De asemenea, Executivul comunitar propune extinderea taxei pe profiturile excepţionale şi asupra companiilor care activează în sectorul energiilor regenerabile, iar sumele colectate ar urma să fie transferate către consumatorii. Taxa ar urma să expire în 2023.

Conform datelor Comisiei Europene, regenerabilele au fost responsabile pentru două cincimi din producţia europeană de electricitate în 2020, în timp ce 36% a fost asigurată de electricitatea produsă pe bază de combustibili fosili şi 25% de energia nucleară.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește-ne pe TELEGRAM!

Potrivit FT, propunerile vizând reformarea pieţei de electricitate din blocul comunitar vin după mai multe luni de presiuni venite din partea unor state membre, în special Franţa şi Spania, care au cerut Comisiei să pună capăt unui sistem în conformitate cu care cel mai scump combustibil din blocul comunitar, care în prezent sunt gazele naturale, fixează preţul pentru toată energia electrică generată. Acest model dă prioritate regenerabilelor şi energiei nucleare pentru a acoperi cererea de electricitate, urmate de gaze naturale şi cărbune. Preţurile sunt fixate de ultima instalaţie de generare care este chemată pentru a acoperi cererea, ceea ce înseamnă că preţurile la electricitatea din surse regenerabile sunt deseori stabilite în funcţie de costul combustibililor fosili, scrie Agerpres.

Această situaţie a stimulat investiţiile în capacităţi regenerabile, care au avut de profitat de pe urma creşterii preţului gazelor naturale, dar în acelaşi timp consumatorii plătesc preţuri mai mari pentru energia din surse regenerabile, deşi costurile de producţie pentru acest tip de energie sunt mai mici.

Politicienii europeni susţin că preţurile record înregistrate anul trecut la gazele naturale pe piaţa europeană precum şi creşterea numărului de proiecte regenerabile au subminat sistemul actual.

Comisia Europeană a informat că va demara o procedură de consultare cu privire la posibilele reforme şi va da publicităţii propunerile sale până la sfârșitul lunii martie.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!