Un bărbat a plătit 129.000 de euro pentru un ton. Cine urmează să guste din peștele care a costat o avere

05 Ian. 2022, 14:50
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
05 Ian. 2022, 14:50 // Au Bani //  MD Bani

Un ton de 211 kilograme a fost adjudecat pentru 129.000 de euro la tradiţionala licitaţie de Anul Nou de la Tokyo, câştigată miercuri, 5 ianuarie, de un bucătar cu stea Michelin.

Suma plătită la prima licitaţie a anului la piaţa de peşte Toyusu a scăzut pentru al treilea an consecutiv, cererea fiind în continuare afectată de pandemie.

Valoarea de 16,9 milioane de yeni plătită miercuri de un patron de restaurant şi de un angrosist pentru un ton roşu uriaş s-a situat mult sub recordul din 2019, când un exemplar din preţuitul peşte a fost adjudecat în schimbul unei sume de peste 333 de milioane de yeni.

Prima licitaţie a anului de la piaţa Toyosu este o tradiţie în Japonia ce atrage anual o mulţime de angrosişti şi de patroni de restaurante.

Participanţii la licitaţie cheltuiesc uneori o avere pentru a obţine cel mai scump ton, care este considerat un aducător de noroc şi asigură cumpărătorilor o publicitate importantă.

Tonul cumpărat miercuri a fost capturat în regiunea Aomori (nordul Japoniei), renumită pentru calitatea tonului său, şi a fost adjudecat de Onodera Group, un restaurant de sushi cu stea Michelin, şi Yamayuki, un angrosist japonez.

Câteva ore mai târziu, peştele premiat a fost livrat la un restaurant condus de Onodera, în cartierul luxos Omotesando din Tokyo, pentru a fi tranşat public.

„Am participat la licitaţie în speranţa de a obţine cel mai scump ton, considerat aducător de noroc, şi de a-l servi clienţilor noştri pentru a-şi înveseli puţin anul nou, chiar dacă lumea noastră rămâne marcată de pandemie”, a declarat pentru AFP bucătarul Akifumi Sakagami.

Cel mai scump ton va fi servit clienţilor din Japonia, dar şi celor care trec pragul restaurantelor companiei de peste ocean, inclusiv în Hawaii, New York şi Los Angeles, a adăugat el.

Iubitorii de sushi s-au adunat în faţa restaurantului de lux din Tokyo pentru a aştepta să le vină rândul la râvnitul peşte.

„Îmi place tonul”, a declarat Junko Kawabata, de 78 de ani, arătând cu mândrie un bilet numerotat conform căruia urma să fie prima clientă. „Abia aştept să mănânc o porţie”, a spus ea.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!