Un bărbat înarmat a luat 12 ostatici într-o bancă din Georgia. Cere 2 milioane de dolari ca să-i elibereze

20 Sept. 2022, 17:15
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  MD Bani
20 Sept. 2022, 17:15 // Bănci şi Finanţe //  MD Bani

Un bărbat înarmat a luat marţi ostatici 12 oameni într-o bancă din centrul Georgiei, cerând să primească două milioane de dolari pentru a-i elibera, anunță autoritățile din Georgia.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne georgian, suspectul s-a baricadat într-o agenţie a Băncii Georgiei din Kutaisi, oraş de circa 150.000 de locuitori.

„Pentru moment, există 12 ostatici în clădire”, a anunţat ministerul într-un comunicat. Poliţia a fost desfăşurată la faţa locului şi a fost declanşată o anchetă pentru „act terorist, luare de ostatici şi port de armă”, potrivit aceleiaşi surse.

Televiziunea independentă Mtavari TV a difuzat o înregistrare video făcută de unul dintre ostatici cu telefonul său, în care par să se vadă două încărcături explozive la uşa de la intrare, scrie Agerpres.

Bărbatul care ţine oameni ostatici „a declarat că acestea sunt bombe ce vor exploda dacă uşa va fi deschisă”, a precizat această persoană.

Într-o altă înregistrare video, se poate vedea un bărbat înarmat, în ţinută militară şi cu mască, în interiorul băncii. O voce de femeie spune:

„El cere două milioane de dolari în următoarele trei ore. Are o grenadă şi aici sunt bombe ce vor exploda”.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!