Un gigant energetic din Rusia începe să se prăbușească: Putin l-a dus la cel mai scăzut nivel din 2008

03 Aug. 2022, 09:14
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Aug. 2022, 09:14 // Actual //  bani.md

După ce Vladimir Putin a invadat Ucraina, iar Statele Unite și Occidentul au instituit peste 11.000 de sancțiuni împotriva Rusiei, efectele acestora încep să se facă simțite în economia Moscovei. Astfel, gigantul energetic Gazprom și-a redus producția semnificativ în luna iulie 2022, ajungând la cel mai scăzut nivel din 2008 și până acum.

Valoarea producției Gazprom a fost în iulie de doar 774 de milioane de metri cubi pe zi, cu o scădere de 14% față de luna precedentă, potrivit Business Insider.

Scăderea producției giganticului energetic de stat din Rusia a survenit pe măsură ce Moscova a încetinit fluxurile de gaze naturale către Europa, invocând provocările generate de sancțiunile impuse din cauza războiului din Ucraina.

Producția de gaze a companiei Gazprom a ajuns în iulie la cifra de 774 de milioane de metri cubi pe zi, cu 14% mai mică față de iunie, cel mai mic nivel din 2008, conform calculelor Bloomberg. Producția din acest an este cu 12% mai scăzută decât în aceeași perioadă din 2021.

În general, exporturile Gazprom din iulie către țări din afara fostei Uniuni Sovietice au scăzut cu aproximativ un sfert față de iunie, chiar dacă aprovizionarea către China a crescut în mod constant.

Europa depinde de Rusia cu aproximativ 40% din necesarul său de gaze naturale. Trebuie menționat faptul că în prezent fluxurile de gaze rusești spre Europa prin Nord Stream 1 sunt de doar 20% din capacitate.

De când a invadat Ucraina pe 24 februarie 2022, veniturile Rusiei din exporturile de petrol și gaze către Europa au fost mai mult decât duble, față de media din ultimii ani, a anunțat Agenția Internațională pentru energie.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!