Un magnat indian a devenit al doilea cel mai bogat om din lume, luându-i locul lui Jeff Bezos

17 Sept. 2022, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
17 Sept. 2022, 09:45 // Actual //  bani.md

Jeff Bezos tocmai şi-a pierdut statutul de a doua cea mai bogată persoană din lume, coborând pe locul 3, în timp ce magnatul indian Gautam Adani urcă rapid în clasamentuli miliardarilor realizat de Bloomberg, conform CNN citat de News.ro.

Elon Musk, încă pe primul loc ca cea mai bogată persoană, cu o avere de 260 de miliarde de dolari, ar putea fi nevoit să-şi păzească spatele, comentează CNN, precizând că Adani a avut nevoie de mai puţin de 10 luni să ajungă pe locul 2 după ce a început anul pe locul 14.
Este prima dată când o persoană din Asia s-a clasat atât de bine pe lista Bloomberg, care a fost mult timp dominată de antreprenorii din tehnologie.

Averea de 146,9 miliarde de dolari a lui Adani, în mare parte legată de conglomeratul său Adani Group, se află încă mult în urma celor 260 de miliarde de dolari ai lui Musk.

Grupul operează o serie de afaceri, inclusiv în domeniile portuar şi al cărbunelui, care au prosperat în ultimii ani.

Acţiunile unor companii Adani au crescut cu peste 1.000% din iunie 2020 – reflectând optimismul investitorilor cu privire la puterea conglomeratului în domenii precum infrastructura şi energia regenerabilă a căror dezvoltare a fost considerată prioritară de către premierul Narendra Modi. Acţiunile companiei sale emblematice, Adani Enterprises, au crescut cu peste 115% în 2022.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!