Un nou avertisment al Medvedev pentru Occident: „Joacă șah cu moartea”

03 Sept. 2022, 16:06
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Sept. 2022, 16:06 // Actual //  bani.md

Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a acuzat Occidentul că „joacă șah cu moartea” prin sprijinul său pentru Ucraina, spunând că țările vestice că încearcă să profite de conflict pentru a împinge Rusia către „o nouă rundă de dezintegrare”, relatează The Guardian.

Într-o postare pe Vkontake, cea mai mare rețea de socializare a Rusiei, Medvedev, care este acum vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, a acuzat țările occidentale că încearcă să profite de conflict pentru a împinge Rusia către „o nouă rundă de dezintegrare”.

„Să facă totul pentru ca instituțiile de stat ale Rusiei să nu mai funcționeze”, a spus el. „Pentru a priva țara de o guvernare eficientă, așa cum era în 1991. Și, în consecință, eliminarea Rusiei din domeniul politic.”

El a adăugat că „astfel de încercări sunt într-adevăr extrem de periculoase”, deoarece „ignoră o simplă axiomă: dezintegrarea violentă a unei puteri nucleare este întotdeauna un joc de șah cu moartea”.
El a descris, de asemenea, arsenalul nuclear al Rusiei drept „cea mai bună garanție a conservării Marii Rusii”.

Medvedev face referire în postarea sa la momentul de dinaintea dizolvării oficiale a URSS în 1992, fix în ziua în care ultimul lider sovietic, Mihail Gorbaciov, este înmormântat, și pe care rușii îl învinuiesc pentru colapsul Uniunii Sovietice prin reformele sale.
De altfel, Vladimir Putin a numit colapsul Uniunii Sovietice o „catastrofă geopolitică”

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!