Un pasager de pe ruta „Chișinău-Istanbul” a încercat să ascundă de vameși 26.050 de dolari

07 Sept. 2022, 10:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
07 Sept. 2022, 10:01 // Actual //  MD Bani

Ieri, 6 septembrie 2022, funcționarii vamali de comun cu polițiștii de frontieră, în cadrul controlului, au depistat 26.050 de dolari SUA asupra unui pasager a rutei „Chișinău – Istanbul”.

Astfel, în timpul procesării datelor și prelevării imaginilor, în unul din bagajele de mână au fost observate obiecte asemănătoare – bancnotelor, iar în rezultatul controlului fizic detaliat a fost stabilit că pasagerul transportă suma de bani nedeclarată organului vamal. Pe acest caz a fost documentat un cetățean al Azerbaidjanului în vârstă de 44 de ani.

Pasagerul a declarat faptul că nu a cunoscut metoda și procedura de scoatere a mijloacelor financiare din Republica Moldova.

Mijloacele financiare ce depășesc limita permisivă de 10000 EUR, au fost ridicate şi sunt pasibile confiscării speciale, iar persoana riscă să fie sancționată contravențional.

În acest context, Serviciul Vamal îndeamnă pasagerii să se informeze despre introducerea și scoaterea mijloacelor financiare din țară.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!