Uniunea Europeană ne felicită: Viitorul este în mâinile cetățenilor. A fi independent nu înseamnă a fi singur

27 Aug. 2021, 11:18
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
27 Aug. 2021, 11:18 // Actual //  MD Bani

Delegația Uniunii Europene a transmis un mesaj cetățenilor Republicii Moldova cu ocazia sărbătorii Zilei Independenții, astăzi marcându-se 30 de ani de când țara noastră este suverană, neutră și independentă.

Delegația UE afirmă că mereu a fost alături de Republica Moldova și a urmărit evenimentele ce s-au derulat în țara noastră pe parcursul acestor 30 de ani.

„Felicitări Republica Moldova cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la proclamarea suveranității! Uniunea Europeană a fost alături de Republica Moldova în tot acest timp, aproape de dorințele și necesitățile oamenilor. Viitorul este în mâinile cetățenilor Republicii Moldova. Fie că sunt acasă sau peste hotare, cu toții împărtășesc provocările prezentului și speranța pentru un trai mai bun și muncesc împreună pentru a se bucura de o țară frumoasă, unică, prosperă și atât de primitoare”, se arată în mesajul Delegației UE.

De asemenea, misiunea diplomatică insuflă speranță și susținere pentru țara noastră și în continuare.

„Acești 30 de ani au demonstrat că a fi independent nu înseamnă a fi singur. O țară independentă poate să parcurgă cu încredere un drum către dezvoltare și prosperitate, alături de partenerii săi. Uniunea Europeană a urmărit toți acești 30 de ani cu optimism și încredere în viitorul Republicii Moldova drept stat partener și prieten. Și astăzi, din nou, vrem să spunem din tot sufletul un sincer: La mulți ani, Republica Moldova! La mulți ani, oamenilor tăi!”, se finisează mesajul Delegației UE.

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!