Universitatea de Stat din Moldova lansează site-ul aniversar dedicat celebrării a 75 de ani de la fondare

24 Sept. 2021, 13:46
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
24 Sept. 2021, 13:46 // Actual //  MD Bani

Astăzi, 24 septembrie, Universitatea de Stat din Moldova (USM) a lansat site-ul aniversar dedicat celebrării a 75 de ani de la fondare.

La șapte decenii și jumătate de activitate USM vă propune o incursiune în trecutul său și vă invită să descoperiți absolvenții săi de succes și personalitățile care s-au învrednicit de titlul Doctor Honoris Causa.

De asemenea, vizitatorii site-ului au posibilitatea de a depăna cele mai frumoase amintiri vizualizând galeria de fotografii realizate la evenimentele organizate de comunitatea universitară.

„Dacă sunteți student sau absolvent al Universității de Stat din Moldova și doriți să transmiteți un mesaj de felicitare pentru Alma Mater, în contextul aniversării a 75-a de la fondare o puteți face expediind un mesaj video sau text la următoarea adresă electronică: imgusm@yahoo.com . mesajul dvs. va fi postat pe site-ul aniversar la rubrica mesaje de felicitare.

Elaborarea paginii web aniversare face parte dintr-un program amplu de acțiuni, desfășurat de USM pe parcursul anului 2021.”, se scrie în cazul unui comunicat al Universității de Stat din Moldova. 

Amintim că în perioada 24 septembrie – 11 noiembrie, Universitatea de Stat din Moldova organizează mai multe activități educaționale, științifice și culturale. Programul evenimentelor poate fi vizualizat aici: https://75.usm.md/wp-content/uploads/2021/09/Program_USM_75_de_ANI.pdf .

Universitatea de Stat din Moldova este prima instituție de învățământ superior cu statut de universitate înființată în Republica Moldova. Fondată la 1 octombrie 1946, cu denumirea inițială de Universitatea de Stat din Chișinău, de-a lungul timpului și-a format o reputație impecabilă la nivel național și internațional. Crearea ei a constituit un pilon de bază pentru dezvoltarea și consolidarea învățământului superior din țară.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!