Vameșii au discutat cu diaspora dificultățile de traversare a frontierei

24 Dec. 2021, 15:38
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
24 Dec. 2021, 15:38 // Actual //  bani.md

În contextul atestării tot mai frecvente a cazurilor în care persoanele fizice, din lipsă de informare, transportă bunuri a căror valoare depășește limita neimpozabilă, Serviciul Vamal a organizat, în premieră, o ședință consultativă cu asociațiile din diasporă, la care au fost discutate provocările întâmpinate de conaționalii aflați în străinătate la traversarea frontierei cu diverse mărfuri.

Ședința s-a desfășurat în data de 23 decembrie 2021, în format online, cu participarea conducerii Serviciului Vamal, responsabililor pe diverse segmente de activitate vamală și zeci de reprezentanți ai diasporei, fiind facilitată de Biroul Relații cu Diaspora.

Cele mai importante subiecte de pe agenda evenimentului au vizat transportarea bagajelor neînsoțite peste frontiera vamală, declararea prin acțiune a mijloacelor de transport cu numere străine, transmiterea bunurilor sub formă de donații și alte aspecte specifice domeniului vamal.

Astfel, participanții au fost informați cu privire la regulile de trecere peste frontiera vamală a bagajelor neînsoțite. Bagajele neînsoțite sunt bunurile expediate de către proprietar (posesor) sau la indicația lui, care sunt deplasate peste frontiera vamală de către transportator și nu sunt însoțite de proprietar sau posesor. La introducerea bagajului neînsoțit în țară, transportatorul declară în scris bunurile și achită drepturile de import.

Persoanele fizice au dreptul:

  • De a introduce pe teritoriul țării sau de a primi, prin intermediul bagajelor neînsoțite, bunuri fără achitarea drepturilor de import, cu condiția că acestea nu sunt destinate activității comerciale sau de producție, în legătură cu stabilirea la loc de trai permanent în RM sau cu obținerea acestor bunuri prin moștenire, fapte confirmate prin actele corespunzătoare.
  • De a primi bunuri prin intermediul bagajelor neînsoțite, cu condiția că acestea nu sunt destinate activității comerciale sau de producție, precum și cu condiția achitării drepturilor de import.

Cei prezenți au fost familiarizați și cu prevederile legale privind regimul de admitere temporară a mijloacelor de transport cu numere străine. Persoanele fizice rezidente și cele nerezidente au dreptul de a introduce pe teritoriul Republicii Moldova mijloace de transport auto, fără achitarea drepturilor de import, doar în cazul în care acestea vor fi declarate prin acțiune și plasate sub regim vamal de admitere temporară, cu achitarea vinietei și cu respectarea următoarelor condiții:

  • mijlocul de transport se află la evidență permanentă în alt stat;
  • persoana fizică rezidentă să dețină în proprietate sau să aibă drept de folosință asupra mijlocului de transport, iar persoana fizică, suplimentar, să și locuiască temporar în Republica Moldova, aceste fapte fiind confirmate prin actele corespunzătoare;
  • mijlocul de transport să fie scos de pe teritoriul țării până la expirarea termenului acordat (180 de zile într-o perioadă de 12 luni consecutive);
  • mijlocul  de transport să nu fie folosit pentru prestarea serviciilor de transport al mărfurilor sau pasagerilor;
  • mijlocul de transport nu poate fi vândut, donat, transmis prin moștenire, închiriat, subînchiriat, dat în comodat, gajat, transferat sau pus la dispoziția unei alte persoane pe teritoriul Republicii Moldova decât cu acordul organului vamal, numai după achitarea drepturilor de import.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!