Vânzări record în anul 2021 pentru o casă de licitații. De unde vin cei mai mulți bani

21 Dec. 2021, 14:42
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
21 Dec. 2021, 14:42 // Bani și Afaceri //  MD Bani

În anul 2021, casa britanică de licitații Christie’s, fondată în 1766 de James Christie a înregistrat vânzări record. Suma totală s-a ridicat la 7,1 miliarde de dolari.

Potrivit informațiilor, cea mai mare parte din sumă este reprezentată de vânzările private, în valoare de 1,7 miliarde de dolari, iar licitaţiile lucrărilor în format NFT reprezintă cel mai nou sector. Acestea au însemnat 150 de milioane de dolari din suma totală.

Cea mai scumpă lucrare de artă vândută anul acesta la casa de licitații Christie’s a fost „Femme assise près d’une fenêtre (Marie-Therese)” (1932) de Pablo Picasso. Aceasta a fost adjudecată în luna mai contra sumei de 90 de milioane de dolari. După adăugarea taxelor, preţul ei final a fost de 103,4 milioane de dolari.

Totalul înregistrat de Christie’s este foarte apropiat de cel al rivalei Sotheby’s, care a raportat 7,3 miliarde de dolari. Anul trecut, Christie’s a raportat vânzări de 4,4 miliarde de dolari, faţă de 5 miliarde de dolari declarate de Sotheby’s.

Noile cifre înseamnă o revenire a pieţei de artă, afectate anul trecut de pandemie.

Statele Unite reprezintă în continuare cea mai importantă piaţă pentru Christie’s, deşi casa de licitaţii se concentrează tot mai mult pe zona Hong Kong şi China continentală. Vânzările live şi online au însumat în SUA 2,6 miliarde de dolari, creştere cu 92% faţă de 2020, iar 35% dintre toate loturile vândute au revenit unor cumpărători americani.

Celelalte pieţe importante sunt EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa), cu Londra lider (980 de milioane de dolari), şi Asia – Pacific.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!