Venituri record pentru Autoritate Canalului Suez. A câștigat 7 miliarde de dolari

05 Iul. 2022, 11:23
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Iul. 2022, 11:23 // Actual //  MD Bani

Preşedintele Autorităţii Canalului Suez (SCA), amiralul Osama Rabie, a anunţat că în anul financiar ce s-a încheiat la 30 iunie s-au înregistrat venituri record, de şapte miliarde dolari. Potrivit informațiilor, suma este cu 20,7% faţă de anul precedent, transmite Reuters.

În această perioadă, au tranzitat Canalul Suez 22.032 de nave, cu 15,7% mai multe faţă de anul precedent, în timp ce volumul total de mărfuri a atins nivelul record de 1,32 milioane tone, o creştere de 10,9%.

Canalul Suez, care leagă Mediterană de Marea Roşie, asigură cea mai scurtă rută de transport maritim între Asia şi Europa şi este una dintre principalele surse de valută ale Guvernului de la Cairo.

Un proiect care vizează extinderea şi adâncirea Canalului Suez este în prezent în derulare şi se aşteaptă să fie finalizat până în 2023, ceea ce va permite creşterea cu 28% a numărului de vase care vor putea utiliza această rută navigabilă.

Prin canalul Suez tranzitează circa 30% din traficul maritim mondial de transport containere şi circa 12% din comerţul global de bunuri.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!