(VIDEO) Amazon a lansat robotul casnic Astro. Cum îți ușurează viața

01 Oct. 2021, 16:20
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
01 Oct. 2021, 16:20 // Au Bani //  MD Bani

Gigantul deținut de Jeff Bezos, Amazon a lansat un robot casnic pe care la numit Astro, un robot compact pe roți, echipat cu un ecran tactil și o cameră. Dispozitivul arată ca un câine și este multifuncțional.

Noul robot Astro al Amazon este un asistent inteligent de uz casnic, care are și o „personalitate unică”. La fel ca Alexa, Astro poate răspunde la întrebări și reda muzică. Robotul poate monitoriza locuința atunci când locuitorii săi sunt plecați. Robotul poate trimite un mesaj către smartphone-ul acestora dacă se declanșează o alarmă în caz de incendiu.

Locuitorii pot utiliza camera video pentru a verifica de la distanță dacă totul este în ordine acasă. Totodată, locuitorii pot utiliza robotul pentru apeluri video pentru a rămâne în contact cu membrii familiei în caz că sunt infectați cu COVID-19 și sunt în izolare.

Noul robot va putea recunoaște membrii familiei după fețele și vocile lor, putând fi un „câine de pază” foarte eficient. Prețul unei astfel de mașinărie este de 999 dolari.

Deși pare invenția perfectă, se pare că ar putea exista anumite probleme de confidențialitate, potrivit unor documente interne obținute de publicația Vice. Recunoașterea facială nu este de încredere, ceea ce înseamnă că Astro nu este cel mai bun „câine de pază”. Este predispus la accidentări și poate cădea foarte ușor pe scări.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!