(VIDEO) Elevii revin la învățământul online. Numărul copiilor bolnavi crește alarmant

20 Ian. 2022, 16:35
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Ian. 2022, 16:35 // Actual //  MD Bani

Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică a decis trecerea la învățământul de la distanță. Ministra Sănătății, Ala Nemerenco a menționat că situația epidemiologică este alarmantă în țară, astfel, este necesară introducerea unor noi măsuri de prevenire a răspândirii Covid-19, scrie Realitatea.md.

„Astăzi suntem la nivel național în cod roșu. Totodată de luni până astăzi noi avem o creștere semnificativă și în următoarea luni aceste date vor fi cu siguranță mult mai înalte” a spus ministra.

Având în vedere pericolul pe care această tulpină de Omicron îl reprezintă pentru copii, membrii CNESP au decis trecerea școlilor la învățământul online.

Ministra a menționat că toate secțiile care au fost reactivate pentru a spitaliza copii bolnavi cu Covid-19 sunt pline.

„De exemplu la Spitalul Municipal Ignatenco am deschis corespunzător alternând fiecare secție cu câte 30 de paturi, deci la sfârșitul după deschidere seara absolut toate paturile au fost ocupate. A doua zi exact același lucru”, a mai adăugat Nemerenco.

Totodată atât în sfera publică, cât și în mediul privat se va lucra pe cât posibil de la distanță sau în ture.

Amintim că Ministerul Sănătății a anunțat ieri, 19 ianuarie, că au fost confirmate peste 3200 cazuri noi de infectare cu Covid-19. Această cifră reprezentând un număr record de la începutul pandemiei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!