(VIDEO) Fiți responsabili în raport cu știrile pe care le consumați! CDEC te ajută prin lansarea a 5 filmulețe

28 Mart. 2022, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
28 Mart. 2022, 11:44 // Actual //  MD Bani

Centrul pentru Dezvoltare Educațională și Comunitară (CDEC)  a realizat 5 filmulețe informativ-educative și interactive menite să contribuie la formarea abilităților tinerilor de a fi conștienți și responsabili în raport cu știrile pe care le consumă. Filmulețele au fost create în cadrul  proiectului „Susținerea educației de alfabetizare mediatică pentru tineri”, implementat de CDEC în cadrul Fondului pentru Cooperare Locală 2021, cu suportul financiar al Ambasadei Finlandei la București.

Scopul filmulețelor subliniază necesitatea și importanța alfabetizării media a tinerilor, în același timp îi familiarizează printr-o metodă vizuală cu instrumente fiabile prin care pot identifica falsurile și combate dezinformarea. Într-un format atractiv vizual, materialele video abordează răspândirea și impactul dezinformării în viața tinerilor în scopul de a încuraja dezvoltarea gândirii critice în raport cu falsurile și consolidarea accesului la informații veridice.

Inga Edu, specialistă media în cadrul proiectului, a precizat că filmulețele evidențiază faptul că generația tânără cunoaște riscurile dezinformării și pericolele existente în mass-media. Adaugă că se observă intenția lor de a-i învăța pe semeni cum să se ferească de fake-uri și ce reguli să aplice pentru a diferenția falsurile.

Opiniile, recomandările și concluziile exprimate aparțin CDEC și nu reflectă neapărat pe cele ale finanțatorului și/sau partenerilor.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!