(VIDEO) Gheorghe Lisiţa, artist plastic: „Vreau o Moldovă în care munca și talentul nostru sunt apreciate”

09 Oct. 2024, 14:36
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Oct. 2024, 14:36 // Actual //  bani.md

„Arta înseamnă libertate”, spune pictorul Gheorghe Lisița. Este libertatea de a crea, de a visa, de a ne exprima fără limite – o libertate pe care o dorim cu toții pentru Republica Moldova.

Gheorghe Lisița vede în drumul european al Moldovei șansa de a clădi o țară în care să înflorească nu doar talentul și creativitatea, ci și valorile democratice și unitatea.

„Vreau o Moldovă în care fiecare dintre noi să simtă că poate contribui, că munca și talentul nostru sunt apreciate”, susține artistul.

 

Cu ochii pe viitor, Gheorghe ne îndeamnă să alegem o cale care ne aduce mai aproape de valorile europene – o cale care ne va oferi șansa de a trăi într-o țară mai liberă, mai protejată, și mai deschisă la progres.

Acest video a fost realizat în cadrul proiectului InfoTrust Alliance – Moldova, implementat de către GIZ Moldova, finanțat de către Ministerul Federal de Externe al Germaniei.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!