VIDEO Leova a devenit Veneția Moldovei! Un drum național sub ape, după ploile abundente

29 Mai 2024, 10:10
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Mai 2024, 10:10 // Actual //  bani.md

Marți după-amiază, precipitațiile abundente au transformat orașul Leova în “Veneția Moldovei”, după ce un sector al drumului național R34 a fost acoperit de ape. Imaginile video publicate de un internaut arată un peisaj dramatic în care podul de la intersecția localităților Iargara și Sărata Nouă a fost inundat complet.

Podul face parte din segmentul de drum Hîncești-Leova-Cantemir, care este în curs de reabilitare de către o compania tucă OZKA. Proiectul de construcție a drumului R34 include reconstrucția sistemului rutier existent, reabilitarea a 9 poduri și a 57 de podețe tubulare, amenajarea stațiilor de așteptare a transportului public și restabilirea iluminatului stradal în localități.

Autoritățile locale și echipele de intervenție lucrează neîncetat pentru a evalua pagubele și a restabili circulația în zonă. Șoferii sunt sfătuiți să evite traseul și să folosească rute alternative până la finalizarea lucrărilor de reparație.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!