VIDEO Nicolae Negru: Și în România a fost foamete, dar au murit sute de oameni, comparativ cu sute de mii în Basarabia

04 Sept. 2024, 16:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
04 Sept. 2024, 16:21 // Actual //  bani.md

Și în România a fost foamete în 1946, însă comparativ cu Basarabia, unde au murit câteva sute de mii de oameni, peste Prut au fost înregistrate doar câteva sute de decese. Istoricul Nicolae Negru a relatat în cadrul emisiunii „Realitatea te privește” cu Valentina Ursu că explicația este pe cât se poate de simplă: autoritățile de la București nu erau la fel de dure cum au fost sovieticii, iar ajutoarele din afara țării erau acceptate.

Analistul a precizat că, pe lângă secetă, gospodăriile erau verificate minuțios, pentru ca țăranii să nu ascundă sacii cu cereale. Totuși, o parte din populație a fost ingenioasă și a reușit să își păstreze anumite produse, pentru a supraviețui.

„În România a fost foame, pentru că nu a murit atâta lume cât a murit aici. Statul lua în mod forța. În afară de asta verifica. Daacă țăranul nu avea, mergea acasă, verifica, găsea ascuns. Părinții noștri spuneau: Veneau și cu niște sulițe înfingeau, dacă nu cumva e vreo groapă, dacă nu au ascuns ceva în perete”, a relatat Nicolae Negru.


În opinia lui Anatol Țăranu, prezent în studiou, autoritățile sovietice puteau salva o parte din populație, dacă Stalin accepta ajutoarele de peste hotare. Conform lui, însă, autoritățile sovietice au respins orice sprijin, deoarece nu și-au dorit ca să fie văzut dezastrul care persista în acea perioadă în Uniunea Sovietică.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!