(VIDEO) O companie din Moldova produce energie pe biogaz. Sunt folosite deșeurile comprimate de sfeclă de zahăr

07 Dec. 2021, 12:26
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  MD Bani
07 Dec. 2021, 12:26 // Bani și Afaceri //  MD Bani

Compania Südzucker Moldova, este lider pe piața de zahăr din Republica Moldova și deține o instalație de biogaz. Totul a fost posibil datorită suportului oferit de Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE). În calitate de materie, sunt folosite deșeurile comprimate de sfeclă de zahăr. Acestea conțin reziduuri organice și de zahăr. Toate acestea constituie materia primă – biomasa, care este folosită pentru producerea biogazului.

„Capacitatea nominală a centralei este de 3,6 mWh, dar producția anuală de energie este influențată de factori precum volumul recoltei procesate, eventualele accidente pe rețeaua electrică, condițiile meteorologice și factorii antropogeni. O parte din energia produsă este utilizată pentru nevoile proprii ale companiei, iar o altă parte este redirecționată către rețelele electrice.  În trecut, aceste deșeuri erau parțial utilizate de către agricultori, iar o parte din masă era îngropată. Acest lucru a creat anumite probleme în ceea ce privește ecologia și efectele de seră. Astăzi, toată această masă este reciclată la fabricile noastre. Biogazul produs este transformat în energie electrică. În plus, obținem și căldură, pe care o folosim în uscarea cerealelor”, a menționat Rostislav Magdei, Director Departamentul de producție, Südzucker Moldova SA.

AEE are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, precum și a valorificării surselor de energie regenerabilă, inclusiv prin atragerea și gestionarea resurselor financiare în vederea finanțării proiectelor în domeniile respective într-un mod durabil din punct de vedere al mediului înconjurător și a schimbărilor climatice.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!