(VIDEO) „Republica Moldova prezintă la Baia Mare”: evenimentul a adunat circa 25 de antreprenori din Republica Moldova

30 Sept. 2022, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
30 Sept. 2022, 14:21 // Actual //  MD Bani

În perioada 23-25 septembrie, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie din Maramureș a organizat expoziția „Republica Moldova prezintă la Baia Mare”. Evenimentul a adunat circa 25 de antreprenori din țara noastră, care au avut posibilitatea să-și expună produsele.

Potrivit președintelui CCI a RM Sergiu Harea evenimentul a fost organizat în cadrul Festivalului Castanului din Baia Mare. Astfel, companiile au comercializat diverse produse, începând de la produse alimentare, vin și textile, accesorii, etc.

„Suntem interesați să promovăm produsele autohtone pe piața străină, iar piața din România este o piață strategică pentru noi. De asemenea, România este principalul partener al țării noastre. Prin intermediul României putem accesa și alte piețe din Uniunea Europeană” a declarat președintele CCI a RM.

Potrivit organizatorilor, expoziția de la Baia Mare a adunat peste 15.000 de vizitatori, iar la standul cu produse din Republica Moldova s-au format și cozi, întrucât consumatorii din România apreciază produsele noastre. Astfel, antreprenorii au avut posibilitatea să-și promoveze produsele, precum și să interacționeze cu potențiali importatori-cumpărători.

„Cu partenerii din România avem o colaborare foarte bună, prietenească. Avem semnate peste 14 acorduri cu Camere de Comerț și Industrie Județene din România, inclusiv cu Camera Națională a României, organizăm foarte multe activități împreună.” a mai adăugat Sergiu Harea.

De asemenea, în perioada 11-13 noiembrie, CCI a RM va organiza expoziția „Republica Moldova prezintă la Iași”, organizată în incinta Pallas Mall, unde vor participa peste 100 de companii autohtone.

„Acest proiect este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova. Conținutul acestui material nu reprezintă poziția oficială a Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova.”

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!