(VIDEO) Rolls-Royce prezintă prima sa mașină electrică de lux. Cât de puternică este

18 Oct. 2022, 17:04
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
18 Oct. 2022, 17:04 // Au Bani //  MD Bani

Rolls-Royce a finalizat primul pas pentru a-și îndeplini promisiunea de a vinde numai vehicule electrice până în 2030. Pe 18 octombrie, a dezvăluit modelul Spectre, complet electric, la sediul companiei din Goodwood, Anglia, scrie Bloomberg.

Mașina va costa aproximativ 400.000 de dolari și vine cu o serie de specificații ieșite din comun.

Rolls Royce a anunțat în toamna lui 2021 că va lansa o mașină electrică și a spus că în 2030 întreaga gamă va fi electrificată.

În prezent, marca britanică a dezvăluit primul său model, Spectre, un automobil complet electric cu o lungime de 5,45 metri și o greutate de aproape 3.000 kg, cu baterii de 700 kg.

Va fi una dintre cele mai puternice mașini electrice, capabilă să ajungă de la 0, la 100 km în 4,5 secunde și cu motor ce are putere echivalentă cu 576 CP. Este de așteptat ca autonomia să fie de 520 km, iar bateria va fi una dintre cele mai puternice puse pe o mașină de serie: de 120 kWh.

În gama de preț, Rolls va poziționa Spectre între SUV-ul Cullinan și sedan-ul Phantom. Compania se referă la Spectre ca fiind o „Ultra-Luxury Electric Super Coupe” .

Testele de omologare pentru mașina electrică se vor termina în primăvara lui 2023.

Pentru acest nou model compania utilizează platforma „Architecture of Luxury” folosită pentru Phantom și Cullinan.

Rolls Royce a avut în 2021 cel mai bun an din istoria sa, după ce vânzările au ajuns la 5.500 de mașini, crescând cu 49% într-un an în care cele mai multe mărci auto au scăzut din cauza crizei semiconductorilor.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!