(VIDEO) Tesla lansează un nou vehicul spre finalul anului 2021. Este pentru copii și costă aproape 2.000 de dolari

06 Dec. 2021, 16:32
 // Categoria: Au Bani // Autor:  MD Bani
06 Dec. 2021, 16:32 // Au Bani //  MD Bani

Spre finalul anului 2021, Tesla mai lansează un vehicul electric pe piață. Este vorba despre Cyberquad for Kids, o versiune în miniatură a modelului Cyberquad prezentat odată cu Cybertruck în urmă cu doi ani.

Cyberquad for Kids este practic un ATV miniaturizat, propulsat de un motor electric, care poate fi condus de copii de peste 8 ani. Comenzile sunt deja deschise și primele livrări ar trebui să aibă loc înainte de sfârșitul anului.

Cyberquad for Kids poate fi cadoul ideal de Crăciun pentru copii, în special dacă este un fan al Tesla sau a lui Elon Musk. Prețul pentru Mini-ATVul de la Tesla este  de 1.900 dolari americani.

Vehiculul este echipat cu motor electric care poate atinge o viteză de 16km/h, o baterie cu autonomie de 24 de kilometri, lumină LED în partea din față și stopuri LED pe spate, frâne pe disc, scaun cu burete și suspensii ajustabile. Construcția este realizată pe un schelet de oțel rezistent.

Chiar dacă vorbim despre un vehicul electric, acesta este echipat cu un schimbător de viteze. Acesta poate funcționa la jumătate din putere, de 5 mile pe oră (8 km/h), la viteza maximă de 10 mile pe oră (16 km/h) și în treapta de marșarier, de 8 km/h.

O încărcare completă durează 5 ore, însă pe lângă distanța maximă pe care o poți parcurge, Tesla nu oferă și alte valori de autonomie. Compania spune că aceasta poate varia în funcție de greutatea utilizatorului, tipul de teren pe care este condus Cyberquad for Kids și setarea de viteză.

Momentan, Cyberquad for Kids este disponibil pentru comandă în SUA, dar ar putea apărea și pe site-ul Tesla din alte regiuni în viitor.

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!