VinOpera – Festivalul care aduce în Republica Moldova una dintre cele mai valoroase voci ale lumii

29 Aug. 2024, 09:20
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
29 Aug. 2024, 09:20 // Actual //  bani.md

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera a ajuns în acest an la cea de-a VII ediţie şi se desfăşoară pentru al doilea an consecutiv în trei locaţii, cu trei zile de concert în care este promovată muzica clasică şi vinul de înaltă calitate.

În data de 6, 14 şi 15 septembrie sunteţi aşteptaţi la un eveniment unic în Republica Moldova, inclus în Top 5 evenimente enogastronomice din lume. Ediţia din acest an începe cu un concert de Gală la Castel Mimi Wine Resort, în care peste 100 de artişti instrumentişti ai Teatrului Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu” vor acompania soliştii de operă, laureaţi ai concursurilor internaţionale.

Bagheta dirijorului Dumitru Cârciumaru va sincroniza muzica instrumentiştilor cu vocea soliştilor Alin Stoica, de la Opera Română din Bucureşti; Andrei Jilihovschi, baritonul moldovean care a fost solist al Teatrului Bolshoi din Moscova; David Banos, renumit tenor spaniol; Mariana Bulicanu, moldoveanca solistă a Operei Române din Craiova şi Elena Moşuc, câştigătoarea prestigiosului concurs “Oscar della Lirica”, asemeni celebrului Oscar din cinematografie, care a făcut-o să devină una dintre cele mai valoroase soprane din lume.

Pentru oaspeţii serii va fi servit cel mai bun vin creat vreodată din strugurii din soi de viţă autohton Feteasca Neagră. The Governor Feteasca Neagră, produs într-o ediţie limitată, s-a ales cu Grand Gold şi Best in Show Moldova red – cea mai mare distincţie posibilă, oferită în cadrul concursului mondial de vinuri Mundus Vini, care a avut loc în această primăvară în Germania.

După concertul de gală urmează alte două spectacole organizate cu acces gratuit pentru toţi doritorii în satele Teliţa şi Bulboaca. Spectatorii se vor putea delecta cu muzica interpretată de Orchestra Filarmonicii Naţionale „Serghei Lunchevici” şi vor degusta din vinurile produse de Castel Mimi Wine Resort.

Festivalul Internaţional de Muzică Clasică VinOpera este organizat de către Fundaţia Constantin Mimi, cu susţinerea financiară a Departamentului pentru Relaţia cu Republica Moldova, în parteneriat cu Ministerul Culturii şi Institutul Cultural Român de la Chişinău.

Grupul de Presă Realitatea este partenerul media al Festivalului VinOpera. Urmăriţi-ne pentru a fi la curent cu programul evenimentelor.

Pentru detalii și bilete accesaţi aici – iticket.md

Realitatea Live

03 Nov. 2025, 16:01
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Nov. 2025, 16:01 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a inițiat elaborarea unui nou regulament privind inspecția tehnică periodică a tractoarelor, utilajelor agricole și mașinilor de construcție a drumurilor. Potrivit anunțului, măsura are drept scop sporirea siguranței în utilizarea tehnicii agricole și protejarea vieții, sănătății și mediului înconjurător.

Regulamentul urmează să stabilească cerințele minime de verificare a tractoarelor și remorcilor, pentru a asigura funcționarea corectă a acestora și pentru a preveni accidentele. Printre elementele vizate se numără integritatea structurală, sistemele de comandă și vizibilitate, iluminarea, protecția operatorilor, masa și dimensiunile vehiculelor, precum și starea pneurilor.

Responsabil de supravegherea tehnică rămâne Inspectoratul de Stat „Intehagro”, care va organiza și monitoriza procesul de verificare periodică. Potrivit Ministerului, actualele reglementări nu oferă un cadru clar pentru controlul tehnic al vehiculelor agricole, iar noul ordin va asigura o armonizare cu standardele europene.

Potrivit proiectului, inițiativa vine în contextul modernizării agriculturii și al necesității de a alinia normele tehnice la cele aplicate în Uniunea Europeană, pentru a garanta siguranța operatorilor și competitivitatea sectorului.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!